Camerele TERMICE Dahua susțin prevenirea și controlul epidemiilor

La nivel global, în ultima perioadă ne confruntăm cu provocări din ce în ce mai mari legate de sănătatea și siguranța populației. Amenințarea virusului COVID-19 a determinat aplicarea unor măsuri noi de detecție și prevenire la nivel mondial, fiind afectate state de pe toate continentele. În contextul unei pandemii, autoritațile caută instrumente care să limiteze efectele acestui virus foarte contagios.

camere termice Dahua

Partenerul nostru în soluțiile inteligente IoT, Dahua Technology, s-a implicat înca de la început în prevenirea și controlul epidemiilor COVID-19 în Asia, alegând să se alăture eforturilor globale de combatere a virusului pentru a reduce impactul asupra oamenilor. Astfel, Dahua Technology, a trimis primul lot de camere termice în zona cea mai afectată Wuhan pe 24 ianuarie, ulterior acestea fiind implementate în mii de locuri din China, în centre de transport, complexe comerciale, bănci și alte locuri. În plus, procesul nu s-a încheiat și multe alte camere sunt în drum spre noi locații.

Camere Termice Dahua – Soluții inteligente pentru măsurarea temperaturii corporale

Un alt centru economic important, afectat de COVID-19, care a adoptat soluția Dahua pentru măsurarea temperaturii este Hongkong. Capitala financiară, cu un impact in economia locală și o populație de peste 7.000.000 de oameni, Hongkong a ales să folosească soluția Dahua în centrele de afaceri locale, bănci, parcuri și alte spații aglomerate, cu risc crescut de transmitere a bolii.

O cameră termică Dahua poate măsură temperatura corpului uman, gestionând mii de persoane în fiecare zi. Comparativ cu modul tradițional de măsurare a temperaturii corporale, soluția Dahua oferă rezultate semnificativ îmbunătățite, viteză și flexibilitate și, în același timp, ajută la reducerea posibilității transmiterii virusurilor prin măsurarea temperaturii fără contact direct.

Pentru a măsura temperatura a 5.000 de persoane, este nevoie de aproximativ 4.2 ore folosind un termometru clasic, deoarece durează cel puțin 3 secunde pentru a măsura o persoană. În schimb, dacă folosiți soluția Dahua, durează doar 30 de minute, aceasta măsurând temperature a 3 persoane pe secundă cu o precizie ridicată de ± 0,3 ℃.

În acest context, vă propunem o opțiune viabilă ce contribuie la prevenirea și controlul epidemiilor în aeroporturi, gări, spitale, școli, etc. Cu precizie și eficiență ridicată, capacitate de adaptare puternică și implementare facilă, camerele termice pot fi integrate la toate tipurile de intrări și ieșiri.

Pentru mai multe informații despre camerele termice vă invităm să urmăriți vide-ul. De asemenea, echipa noastră tehnică și cea de vânzări vă stau la dispozitie.

 



2 comentarii la „Camerele TERMICE Dahua susțin prevenirea și controlul epidemiilor

  • 18 martie 2020 la 8:52
    Legătură permanentă

    Buna ziua, suntem interesati de achizitia acestui model prezentat. Dorim sa aflam pretul cu care poate fi achizitionat in cel mai scurt timp. Va multumim.

    Răspunde
    • 18 martie 2020 la 13:38
      Legătură permanentă

      Buna ziua! Am transmis solicitarea dvs departamentului de vânzări. În cel mai scurt timp veți contactat. O zi frumoasa!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *