Dahua Technology a fost oficial recunoscută de SIPO (State Intellectual Property Office) ca fiind o companie model, având în vedere drepturile de proprietate obținute în anul 2017.
Tehnologiile și dispozitivele de transmisie HD a semnalului video, camerele de supraveghere și echipamentele adiacente au fost desemnate câștigătoarele renumitului eveniment 19th China Outstanding Patent Award. Dahua a fost astfel recunoscută ca fiind un inovator, o companie cheie în domeniu, cu o influență majoră în industria CCTV, obținând anul trecut 654 de brevete, inclusiv 140 de brevete de invenție.
Dahua Technology investește permanent sume considerabile în cercetare și dezvoltare, departamentul desemnat având peste 6000 de angajați. Se depun eforturi permanente pentru a integra într-un mod accelerat realizările tehnologice în soluțiile oferite, oferind astfel plus valoare colaboratorilor săi.
Acțiuni importante de CSR ale Dahua Technology
Seria nominalizărilor pentru Dahua nu se oprește însă aici. Datorită sprijinului oferit în acțiunile derulate pentru bunăstarea publică, precum și pentru implicarea în renumitul eveniment 7th China Charity Festival, compania a obținut titlul de “CSR Brand of 2017”.
Acțiunile de responsabilitate socială (CSR) ale Dahua se desfășoară la nivel global și vizează crearea de noi locuri de muncă, dezvoltare durabilă susținută prin inovațiile aduse pe piață, precum și protejarea mediului printr-un control strict al întregului proces de producție.
Dahua a donat fonduri considerabile pentru ajutorarea satelor afectate de sărăcie, studenților din familii defavorizate, precum și pentru sprijinirea persoanelor afectate de diverse calamități naturale. De asemenea a inițiat diverse acțiuni de responsabilitate socială, încurajând și implicarea celorlalți cetățeni – donarea de sânge, lecturi pentru copiii nevăzători etc.
Având misiunea de a oferi o societate mai sigură și o viață mai inteligentă, Dahua va continua să se concentreze pe inovație și calitate pentru a deservi cât mai eficient clienții și partenerii din întreaga lume, și de asemenea se va implica activ în acțiuni importante de responsabilitate socială.